26Iun

MICHAEL GOTTLIEB AGNETHLER – 10 MARI SIBIENI

Este născut în 1719 la Sibiu provenind dintr-o familie patriciană. Evident că numele său ne spune destul de multe de originea familiei sale, care se trăgea de pe Valea Hârtibaciului mai precis din Agnita.

Studiază la Sibiu, la actualul Colegiu Brukethal, revenind astfel în cetate după ce copilăria şi-a petrecut-o la Bradu unde tatăl său era preot paroh. De la Sibiu, pleacă la Halle pentru a îşi definitiva studiile universitare. Pe lângă teologie, el va studia numismatică şi antichitate romană. Va studia şi medicină, încercând astfel să îşi răspundă cu privire la problemele sale constante de sănătate.

În 1750 obţine titlul de doctor în filosofie, iar un an mai târziu pe cel de doctor în medicină cu lucrarea „Dissertationem solemnem de lauro”. Începe a preda la Academia Leopoldină de Ştiinţe din Halle apoi la Universitatea din Helmstedt, unde va preda retorica, antichitate şi poezie. Publică o serie de lucrări de botanică, comentarii la scrierile lui Karl von Linne (cu care are o bogată corespondenţă), botanistul suedez ce va crea sistemul nomenclaturii binare. De asemenea se ocupă de numismatică, notând o serie de detalii şi observaţii asupra colecţiilor importante din Germania. A publicat 32 de lucrări.

Din păcate la numai 33 de ani va muri, răpus fiin de tuberculoză.

Distribuie articolul:

2 comentarii

  1. Aceasta situatie politica, sociala si economica dramatica din Romania este rodul unui sistem politic perpetuat de 20 de ani pana azi. Trebuie schimbat din temelii tot mecanismul politic mai ales in ceea ce priveste ideologia doctrinara a partidelor si a mentalitatii oamenilor care activeaza in partide. Mai precis puteti citi aici: http://gheorghemarius.blogspot.com

  2. Interesanta incursiune istorica. Din pacate lunga perioada bolsevica si-a lasat amprenta in profilul acestui popor si rar se mai nasc pe aceste meleaguri oameni de acest calibru. Aceasta situatie politica, sociala si economica dramatica din Romania este rodul mentalitatii comuniste si a unui sistem politic perpetuat de 20 de ani pana azi. Trebuie schimbat din temelii tot mecanismul politic mai ales in ceea ce priveste ideologia doctrinara a partidelor si a mentalitatii oamenilor care activeaza in partide. Mai precis puteti citi aici: http://gheorghemarius.blogspot.com

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*