19Iul

ISTORIA ORASULUI NOSTRU: SIBIU

SINAGOGA

frontonul refacut al Sinagogii, a se observa ornamentatia caracteristica sinagogilor precum si influenta neoromanica

Comunitatea evreiasca din Sibiu era una mica, dar cu o considerabila forta financiara, astfel incat ei vor reusi a-si construi un lacas de cult in interiorul cetatii medievale, pe latura de nord-est, in apropierea bisericilor Ursulinelor si a Franciscanilor.

harta Sibiului la 1914, a se observa ca Sinagoga a fost construita exact la marginea cetatii medievale

Astfel comunitatea israelita, care nu avea un lacas de cult din secolul al XV-lea când exista un lacas undeva in Orasul de Jos (se pare ca pe actuala strada a Ocnei), va angaja pe arhitectul ungur Szalay Ferenc, dandu-i ca termen de receptie inceputul Sarbatorilor Mari din 1899. Lucrarea va fi terminata la timp in 1899, desi s-au facut eforturi mari pentru ridicarea acestei constructii de catre comunitatea iudaica, remarcand aici rolul presedintelui comunitatii, dl. Joseph Schwartz.

veduta lui August Sporner, 1883, fragment ce ne arata locul unde se va construi Sinagoga

Cladirea este formata dintr-un corp, in stil eclectic. Corpul este unul dreptunghiular prezentand soclu, parter si un etaj. Fatada are cinci travee, doua laterale si trei in marchiza. Ele sunt demarcate prin coloane dreptunghiulare. Intreaga fatada este imbracata intr-un placaj de caramida. Parterul este delimitat de primul etaj printr-un brau si o friza cu decor vegetal stilizat. Pe partile laterale ale principalei travee, au fost amplasate doua felinare realizate in fier forjat.

Sinagoga, fatada principala

Intreaga fatada prezinta in partea sa superioara un fronton triunghiular, departajat de corpul cladirii prin friza mai sus amintita, fiind retras in spatele fatadei, intermediar fiind organizata o terasa. Coloanele sunt unite intre ele de o friza de piatra decorata de elemente vegetale. Frontonul este realizat din doua coloane dreptunghiulare, decorate in stilul iudaic. Ele sunt finalizate de cate o abaca, peste care sunt asezate, cate un element decorativ, in stilul templelor iudaice din Israel. Deasupra lor este asezat un element decorativ, care reprezinta, pietrele celor 10 porunci.

Ferestrele sunt realizate in stilul iudaic, ele fiind dreptunghiulare cu finalizare semicirculara. Sunt doua pe fiecare ax, cate una pe fiecare etaj, la axul central fereastra fiind dubla. Deasupra acestora, in zid, este aplicata cate o rozasa de mici dimensiuni. Fereastra centrala este realizata mai complex, volumul sau fiind dublu. Ea este diferita de celelalte, acestea fiind realizate in doua canaturi cu opt campuri vitrate. La ferestrele laterale sunt doar sapte campuri vitrate, aici campul superior fiind unul decorat in sticla cu o cruce iudaica.

frontonul principal al Sinagogii

Intrarea este realizata in doua canaturi si o lumina decorata cu steaua lui David. Deasupra portii de lemn, in continuarea ancadramentului de piatra, este aplicat un arc frant, inscriptionat cu caractere iudaice. La limita inferioara a acestui arc este aplicata cate o stea pe fiecare parte.

Fatadele laterale sunt realizate identic. Ele sunt organizate in sase travee. Traveea laterala dinspre fatada principala, este placata cu acelasi model de caramizi. Traveele sunt finalizate in capiteluri dreptunghiulare, cu decoratii geometrice. Fatadele continua organizarea pe care o are si fatada principala. Diferenta este adusa de amenajarea a doua intrari in interior, asezate pe traveele laterale. Accesul este ajutat de o platforma in patru trepte succesive.

interiorul sinagogii

Interiorul este format de trei nave incalecate de tribune in formă de triforii. Tavanul este casetat tip neorenascentist. Chivotul este asezat intr-o absida semicirculara.

Distribuie articolul:

3 comentarii

  1. Bun articol, insa as fi dorit sa stiu daca se mai practica cultul/shabatul in aceasta sinagoga, si daca nu de cind nu se mai practica… In cazul in care aceasta sinagoga nu mai functioneaza, ce se va face cu ea, daca va fi considerata ca monument sau va risca sa fie demolata…

    Si à propos de sinagoga… cunoasteti istoria comunitatii evreiesti din Sibiu ? Ce ne puteti spune de evreii care au trait la Sibiu ?

  2. Mai functioneaza sinagoga din Sibiu? Daca da, imi puteti spune programul? Daca nu,de ce? Multumesc!

  3. pt Georgiana

    Sinagoga functioneaza intr-un fel sau altul dar trebuie luata legatura cu cei de la Comunitatea Mozaica

Raspunde-i lui Georgiana Anuleaza raspuns

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*